O nouă formă de medicație, o „polipilulă” ce combină mai multe substanțe active, poate contribui la combaterea apariției bolilor cardiovasculare.
Medicina e sub asediu, dar nu ne pasă prea tare. După „cazul Săpoca”, psihiatria continuă să fie nefastul cap de afiș.
Actualmente director medical la Spitalul Universitar de Urgenţă Elias, prof. dr. Șerban Bălănescu a fost atras de cariera medicală prin exemplul părinţilor săi, ambii medici. Consideră că medicina, în general, și cardiologia, în special, vor fi dominate de progresul tehnologiei.
Moartea subită cardiacă (MSC) rămâne o problemă majoră de sănătate, cu peste patru milioane de decese anual la nivel mondial, reprezentând aproximativ 25% dintre morţile de cauză cardiovasculară (1).
Săptămâna aceasta are loc, la București, a XXVII-a ediţie a Congresului Naţional de Endocrinologie, organizat de Societatea Română de Endocrinologie (SRE).
Hipertensiunea arterială continuă să fie principala cauză a mortalităţii cardiovasculare, atât în Europa, cât și în România.
Cu o tradiţie scurtă în România, de mai puţin de două secole, psihiatria este o specialitate cu multe neajunsuri, care conturează un fenomen ce „depășește medicina”.
Interviu cu prof. dr. Romulus Timar, președinte al Societăţii Române de Diabet, Nutriţie și Boli Metabolice (SRDNBM)
Viaţa pacienţilor, și nu doar a lor, ar putea fi mai ușoară dacă medicii de familie și cei de alte specialităţi ar comunica mai mult: de exemplu, dacă ar trimite prin e-mail scrisoarea medicală și particularităţile cazului.
Interviu cu dr. Gabriela Baltag, medic specialist Cardiologie
Interviu cu Mihai Daniel Moldoveanu, voluntar Asociatia „Societatea de Salvare” Bucuresti
Oricine se poate afla în faţa unei situaţii care necesită acordarea primului ajutor.
Interviu cu prof. dr. Cătălina Tudose
Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.
Da, sunt de acord Aflați mai multe